Se termină…

Aşa mă obosesc nişte lucruri în ultima perioadă… am început să am impresia şi din păcate să mi-o confirm că oamenii nu-s deloc aşa cum credem de fapt. Deşi sună banal şi aţi auzit asta de sute de ori, credeţi-mă… trebuie să vi-o asumaţi la nivel practic ca să poată avea efect. Teoretic toţi suntem pregătiţi să fim dezamăgiţi, toţi ne aşteptăm chipurile ca cei în care am crezut să ne dezamăgească…cică „aşa ne-a învăţat viaţa: să fim neîncrezători şi să acordăm greu credit unui anumit lucru”. Dar ştiţi foarte bine că niciodată nu faceţi aşa. Niciodată nu vă gândiţi înainte să săriţi cu capul înainte să ajutaţi pe cineva… băgaţi mâna în foc de fiecare dată atunci când vine vorba de cel cu care vă petreceţi majoritatea timpului şi-i intuiţi toate reacţiile. Poate vi s-a întâmplat să spuneţi aceeaşi frază în acelaşi timp. Sau să vă distreze un banc pe care-l tot repetaţi, obsesiv pentru ceilalţi, valoros pentru voi. Sunt mulţi de poate şi prea puţin de sigur pe lumea asta. Sunt prea multe lucruri care te fac să urli în fiecare dimineaţă şi prea puţine ca să te bucuri de ceea ce numeşti viaţă. Cărţile, filmele şi melodiile se termină la un moment dat. Nici acolo nu poţi trăi o veşnicie, deşi… poate asta şi-ai dori cel mai mult. Şi visele nutrite cu ochi deschişi de la cafeaua de dimineaţa şi ţigara de rigoare şi ele se termină. În general se termină tot şi-n mică măsură te aştepţi la asta. Dar greu e atunci când chiar se întâmplă. Când chiar se întâmplă să simţi că nimeni nu mai e capabil să te înţeleagă…